vineri, 17 mai 2013

Codul bunelor maniere pentru copii

                                       
                    
        CEI ŞAPTE ANI DE ACASĂ
                             Codul bunelor maniere pentru copii


"Cei şapte ani de acasă" este o publicaţie utilă pentru copii, profesori dar şi părinţi. Politeţea este "ceva" care se invaţă. Şi se învaţă uşor.Primele reguli de politeţe le învăţăm de la părinţi şi bunici. Apoi învăţăm de la doamna educatoare, de la doamna învăţătoare şi de la toţi profesorii noştri.Toţi aceşti oameni ne dau zilnic sfaturi. Este foarte bine că primim atât de multe sfaturi.Noi, copiii, de cele mai multe ori, ţinem cont de ele. Dar se întâmplă să mai şi greşim. Când greşim, nu suntem tocmai bucuroşi, pentru că, întotdeauna, cineva are grijă să ne facă observaţii.Şi nu e deloc plăcut să primim observaţii şi reproşuri. Dacă suntem politicoşi cu toată lumea, în tot cursul zilei, scăpăm de obsevaţii, chiar vom fi apreciaţi şi lăudaţi.Când greşim nu trebuie să ne speriem, ci să căutăm să ne corectăm.
A avea cei şapte ani de acasă înseamnă a ne comporta respectuos şi cu bună cuviinţă tot timpul, în orice situaţie, cu toată lumea: cu părinţii, cu profesorii, cu colegii, cu prietenii, cu vecinii.

OUĂ DECORATE CU TEHNICA QUILLING


Materiale necesare:  foarfecă, lipici sau aracet, coli A4 colorate,  ouă de polistiren diverse mărimi sau ouă decupate de carton.
Colile A4 vor trebui tăiate în şuviţe de 3-5 mm lăţime, astfel ca, ideal ar fi să aveţi acces la un Shredder (o maşină de distrus documente). Dacă nu aveţi, se pot tăia cu foarfeca, dupa însemnarea lor cu creionul, dar va dura mult mai mult.
Se va lua fiecare fâşiuţă, şi se va rula de la cap la cap,  cu degetele foarte uşor umezite. După aceasta, unora li se lipeşte capătul dinspre afară, formându-se rotiţe simple, strânse. Celelalte se lasă pe masă, să se destindă, şi  abia apoi li se lipeşte capătul, turtindu-l totodată, formând un unghi ascuţit. Aceasta va fi lacrima. Aceste două forme, mai uşoare, vor fi de ajuns pentru  decorare. 
Se “unge” oul pe porţiuni cu lipici (aracet) şi se aplică formele, după imaginaţia fiecăruia, nelăsând spaţii neocupate prea mari.
Ouălele de polistiren vor necesita mai multă răbdare, pentru că faşiuţele rulate vor trebui ţinute câteva secunde până fac priza şi se lipesc, dar rezultatul este pe măsura efortului: oualele vor fi nişte bijuterii!









Tehnica quilling



Tehnica quilling este o tehnică veche din Egiptul Antic şi constă în a rula mici fâşii de hârtie pe un beţişor pentru a crea diferite forme. Acestea se pot utiliza pentru felicitari, mici tablouri etc. Efectele sunt deosebit de frumoase şi interesante.
Copiii pot utiliza cu uşurinţă această tehnică având la îndemână materialele necesare:
- ac de quilling;
- şablon;
- un instrument cu care să tai hârtia: ghilotină, trimer sau distrugător de documente.




Câteva felicitări care au fost realizate cu ajutorul tehnicii quilling